Modificari la legea 333/2003
Senatul Romaniei a adoptat o propunere legislativa de modificare a Legii 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.
Paza transportului de arme si munitii letale ar putea fi asigurata de catre armurierii autorizati doar la o cantitate de maximum 25 de arme si 30.000 de cartuse letale, potrivit unui amendament la o propunere legislativa adoptata, in aceasta saptamana, de Senat, transmite Agerpres.
Propunerea legislativa privind modificarea articolului 25 din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor a fost initiata de mai multi senatori liberali.
Un amendament adus acestei initiative legislative spune ca paza transporturilor produselor cu caracter special, care constau in: arme si munitii letale, tehnica de lupta, materii explozive, stupefiante, substante toxice, materiale nucleare sau alte materii radioactive ori alte materii sau substante periculoase, se efectueaza cu mijloace de transport anume destinate si se asigura cu efective de jandarmi, cu exceptia celor organizate si executate cu efective ale Ministerului Apararii Nationale, in conditiile legii.
“Paza transportului de arme si munitii letale in cantitate de maximum 25 de arme si 30.000 de cartuse letale, de catre armurierii autorizati conform legii, poate fi asigurata de personal propriu inarmat”, mai arata un alt amendament adoptat.
Propunerea legislativa a fost adoptata de Senat, in calitate de prima Camera sesizata, cu 85 voturi pentru, zero abtineri si zero impotriva.












































